Românii sunt experți în a-și face rău, iar țigările încă nu sunt percepute ca o amenințare reală. Ne-am bătut cu turcii secole la rând, nu ne sperie pe noi un pic de fum. În fine, când îi aud pe alții că spun că se lasă de fumat, le răspund sincer: “Sunt sătul de minciunile mele” . În calitate de fumător, sunt de partea majorității și cred că e un lucru bun să nu se mai fumeze în locurile publice. Pentru mine, unul dintre avantaje ar fi că o să pot merge liniștit în Bază iar încă de la intrare nu o să mai am impresia că înăuntru se practică vreun ritual mistic.

Să o luăm altfel. De exemplu, ieși într-un weekend cu o domniță, care nu e fumătoare. Se pregătește frumos, alea alea, se da cu parfumul ăla bun care îți rămâne două zile în mașină (economie de brăduț dacă o scoți suficient de des în oraș) și tu o duci într-un bar….de tineri. Nu vreun club select sau vreo “bombă”, într-un loc decent, în care se fumează. Dacă ventilația este făcută după standarde românești, adică un cooler de procesor pentru o sală în care încap 150 de persoane, nu trece mult timp până începe să îi curgă machiajul domnișoarei. Dar asta e irelevant, ești în oraș, ai băut câteva beri și nu prea mai contează să fie toate la locul lor.

Trece timpul și oricum nu prea mai stă nimeni până dimineață la băut, așa că la un moment dat pleci spre casă cu tot cu domnișoara. Dacă în taxi o întrebi cum s-a simțit bine, o să îți zâmbească și o să îți zică …. bine cu jumătate de gură, dar de fapt te înjură în mintea ei. Motivul e evident, o ustură ochii, plămânii iar în următoarele 2-3 zile o să transpire doar fum de țigară. Ajungeți în casă, iar din reflex te dezbraci și îți arunci hainele în mașină de spălat. Din nou, ea se uită un pic ciudat, nici măcar o urmă de romantism, dacă tot vrei să faceți ceva. Dar de fapt, tu vrei doar să scapi de norul de fum care te urmărește de vrei câteva ore.

Dacă ai un pic de noroc, și domnița are o oarecare simpatie față de tine, o să intre în joc și o să facă exact același lucru, mai în glumă, mai în serios, dar știți amândoi că și ea vrea să scape de aura de tutun acumulată în această seară. Urmează o parte ceva mai interesantă, începi să o săruți și îți cam dai seama, asta în cazul în care nu îți spune ea (asta a pățit-o un prieten de al meu), că ar cam trebui să folosești periuța de dinți….și 2 pachete de gumă. Anyway, 10 minute mai târziu, se merge la somn, că doar a fost o noapte lungă. Un duș rapid și bineînțeles, cum altfel e mai frumos să adormi, dacă nu așa.

Comments are closed.

Post Navigation