Încă o emisiune cu format împrumutat, dar desfăşurare pur românească. După ani buni în care am primit porţii săptămânale de Surprize-Surprize sau un Iartă-mă spus Din Dragoste, Dansez pentru tine a devenit o emisiune de cazuri sociale, iar acum nici Românii au talent nu a făcut excepţie. Nu sunt expert în nci una din cele două emisiuni, dar de exemplu la italieni, că atât am avut ocazia să urmăresc, emisiune Dansez pentru tine are ca invitaţi un dansator profesionist şi o vedetă care se străduie să se bălăngănească pe scenă, fără să se facă de râs, noi am avut vedete invitate de la Morosanu până la Andreea Bălan (vezi diferenţă de talent în ale dansului). Versiunea românească? 20 de minute de prezentat problemele din viaţa concurentului şi apoi 5 minute de dans.

De ce? Pentru că romanu` pune botu` la aşa ceva. Nu fac eu acu` pe deşteptul şi cred că oamenii ăia nu au nimic mai bun de făcut decât să danseze pe la tv în loc să facă ceva care să îi ajute, ştiu că uneori oricât de mult încerci, nu reuşeşti să găseşti o soluţie, moment în care alegi o metodă neobişnuită să scapi “necazurile” care nu te lasă noaptea să dormi. Totuşi, dacă nu ştii să dansezi, nu eşti dispus să faci asta sau chiar ştii să faci ceva mult mai tare, şansa e reprezentată de Românii au talent, dar nu te aştepta la mari realizări dacă cumva tac`tu e director de bancă şi mămicuţa ta ocupă umila funcţie de expert contabil.

Cum zicea şi Arhi, a câştigat cel care a fost votat de majoritatea retarda, deşi tipul de pe locul 3, al cărui videoclip l-am văzut tot la Arhi, a cântat destul de bine şi din cât am apucat să înţeleg, lucrează la o spălătorie auto şi Andra vrea să facă o piesă cu el. Nu cred că cel care a câştigat va face vreo piesă cu Paraziţii, poate doar cu B.U.G Mafia, în felul acesta reincercand şi ei să îşi relanseze cariera, profitând de succesul nebun de la Românii au talent.

La încheiere vă spun ca exista undeva un român cu adevărat talentat şi foarte ambiţios, sunt curios la noi în ţară în ce fel i-ar fi fost apreciat talentul, ţinând cont că nu are probleme prea mari, e doar un român neangajat care locuieşte în alta tara…….

One Thought on “Romanii au talent – dar nu in Romania

  1. Wow, Razy e clar cu 10 clase peste multi “talentati”. Exceptionala aparitie. Sa speram ca va avea succes acolo macar, ca aici e loc mai mult de povesti lacrimogene :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Post Navigation