Daca Macku tot a fost atat de amabil incat sa imi trimita o leapsa, eu ca un baiat bine crescut ce sunt, o preiau si cred ca pana termin de scris o dau mai departe.

sala de popiceEu si sportul, probabil cea mai lunga relatie din viata mea. Cand eram mai mic, eram un fel de Forrest Gump, adica imi placea sa fug, atat de mult, incat atunci cand nu aveam nici un motiv sa fac asta, ma duceam pe la alte blocuri unde erau copii linistiti care se jucau cu masinutele si le ziceam eu una alta, pana se enervau si incepea urmarirea. E evident ca nu am fost prins niciodata, la ce rezistenta si viteza aveam era greu de tot, asa am ajuns la ideea ca trebuie sa trec la nivelul urmator.

Au mai trecut cativa ani, eu nu cresteam in unul cat altii in zece asa ca m-am hotarat sa imi caut un club de atletism si pentru ca uneori universul ne transmite mesaje subliminale de genu` “nu ar trebui sa faci asta”, pe la 14 ani am avut un contact mai dur cu o masina, in urma caruia am primit cadou 60 de zile de relaxare, un ghips si un surub in glezna stanga. In perioada in care am stat acasa mi-am imaginat ca nu o sa mai pot face miscare si ca o sa ajung un mandru posesor de burta.

Dupa vreo 6 luni eram aproxiamtiv ok, mergeam normal, faceam alergari usoare si viitorul nu mai parea atat de negru. Prima incercare de a face un sport la modu` serios……Tae Kwon Do. De la prima vizita la sala, instructorul mi-a explicat ca tinand cont de trecutul meu, nu imi recomanda asa ceva. Am lasat-o balta si dupa cateva luni am ajuns la un alt sport. Un prieten, sportiv legitimat la clubul de popice din oras, m-a intrebat daca nu as fi interesat. Desi eu credeam ca se refera la bowling, dupa 2 vizite deja stiam toate diferentele dintre cele doua sporturi si culmea, incepea sa imi placa.

Am jucat ca profesionist aproximativ 8 (poate 9 ani), timp in care am invatat ce inseamna spiritul de echipa, cat de important este sportul pentru organism si poate cel mai important, am invatat cum sa pierd. Da, as vrea sa pot spune acum ca am fost un popicar excelent,dar daca e sa fiu sincer, trebuie sa recunosc ca am fost un pic peste medie. Am adunat doar 2 medalii (un bronz si un argint), am facut deplasari cu TV-ul pana la Hunedoara (Survivor e joaca de copii) si am sperat ca poate la un moment dat ajung sa fiu chemat la lotul national. Nu s-a intamplat, nici o tragedie, stiu ca nu am ajuns niciodata la nivelul necesar.

Anii au trecut, prioritatile s-au schimbat si timpul nu mi-a mai permis sa vizitez arena de popice. Inevitabil, mi-a crescut burta. Acum m-am reprofilat si in timpul saptamanii  joc fotbal la nivel de amatori, iar in weekend, la fel ca Macku, mai bag un meci de halbere care uneori se termina dupa prelungiri. Leapsa o dau mai departe catre Pavel si bineinteles oricine vrea sa o preia. Spor la scris..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Post Navigation