Intr-una din zile un negustor de produse lactate primeste o invitatie de a se prezenta la judecatorie pe data de cutare si cutare, fiindu-i intentat un proces de catre brutar. Omu’ e foarte ingrijorat si pana la data procesului nu-si mai gasea linistea. Se tot intreba cu ce o fi invinuit. Brutarul insa stia. Si inca cum. Il tot banuia pe laptar ca il inseala la cantar atunci cand cumpara de la el unt. Asa ca nu o data, dupa ce laptarul ii aducea kilu d`e unt si pleca, imediat cantarea marfa ,in prezenta unor martori.
Intr-adevar, banuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800, au fost cazuri cand a primit si 750g de unt in loc de 1 kg.
In ziua judecatei, judecatorul intreaba negustorul de lactate:
– Spune, dumneata ai cantar cu care sa cantaresti untul ce-l vinzi?
– Nu, domnule judecator. Nu am.
– Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
– Pai, sa vedetzi… Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu’ de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balantza se echilibreaza.
Morala.
In viata primesti ceea ce dai.
Mi se pare corect :))
saracul om….si el sa scoata profit.
As plusa si as spune ca de multe ori primesti (mult) mai putin decat dai….
Inteligent!
Hehe, bun talc are povestioara. Multi se grabesc intotdeauna sa strige hotul, fara sa isi vada propria barna din ochi…
Frumoasa pilda. O citisem cu cativa ani in urma pe undeva, iar acum mi-am reamintit ca trebuie sa tin cont de ea. :)
In viata reala e un pic mai grav, cred ca nu se dadeau in judecata, faceau un contract ca sa se acopere unul pe celalalt