Pentru că timpul nu iartă, pe zi ce trece simt tot mai mult cum mă maturizez și încep să accept unele responsabilități de care până nu de mult, fugeam ca dracu` de tămâie. Mi-am găsit loc de muncă (zic eu stabil), am o prietenă (relație seriosa și de durată) și am câțiva prieteni, unii mai apropiați, alții de care fug, știți voi, ca orice om normal.

Pe lista “œTo Do Things” am însă o mare provocare, un adevărat test de bărbăție în urmă căruia mi-aș dobândi independența: vreau/trebuie să îmi construiesc o casă!  Deși îmi place să cred că m-aș descurca, doar măreția gândului mă face să mă uit ca furnica la stâlpul de electricitate. Prima parte bună în toată povestea asta are legătură cu copilăria mea, când îmi imaginam că mă joc cu tot felul de scule, doar că de data asta voi folosi scule profesionale. O altă parte, mai puțin incantatatoare pentru un om la început de drum,  e designul. Eu aș vrea o casă cu pereți de sticlă, dar la cât de curioși sunt vecinii prin partea asta a țării, cel mai probabil ar ști și ce am pe birou și de când nu am mai șters praful.

Evident, trebuie să recunosc! Nu o să fac prea multe pe timpul construcției, eu am degete fine, mă pricep mai mult la calculatoare decât la bătut cuie sau turnat beton. O să fiu prezent pe a€”santier” și o să mă simt ca un șef, o să dau indicații, alea alea, ba chiar în caz de nevoie (puterea exemplului face minuni) o să pun mână pe un polizor unghiular și o să le arăt eu muncitorilor ce și cum vreau făcut.

Mai e mult până departe, așa că momentan rămân cu pixul și foaia în mână, sunt la stadiul de proiect, abia am terminat de desenat aleea pe care se vor plimba cei mici cu bicicletele..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Post Navigation