In calitate de viitor sofer, incerc sa ma obisnuiesc cu gandul ca in trafic nu exista momente de relaxare si ca nu trebuie sa te bazezi doar pe ideea ca ceilalti or sa aiba grija sa fie bine. Fiecare participant la trafic are in primul rand grija de el. Avand deja un accident de masina la activ (s-a intamplat in 2000 si m-am ales cu un surub in glezna si 10 copci finute), nu sunt deloc tentat sa ma cred zmeu. Dar pentru ca tot timpul trebuie sa vezi cu ochii tai ca sa crezi, folosit-am youtube-ul pentru a vedea cu ochii mei ce se poate intampla cand nu esti atent.

 

Dupa ce am vazut filmuletul de mai sus, mi-am imaginat urmatorul scenariu. Tocmai am plecat de acasa, am luat micul dejun cu sotia si in drum spre masina ma gandesc la faptul ca totul e perfect, am tot ce imi trebuie. Eu, intr-o zi normala, in drum spre munca. Traficul e lejer, nici un motiv de graba, timp este destul. Din senin, mi se pare ca X-ulescu din trafic ma cam incurca si ma intreb ce as putea face cu toti calutii de sub capota. Incerc o depasire riscanta, ignor complet linia continua (nu e ca si cum imi arata ca e prostie ceea ce vreau sa fac). O calc si cu putin inainte sa reintru pe sensul meu de mers, observ, prea tarziu, ca o persoana traverseaza pe trecerea de pietoni pe care intentionam sa o ignor. In mintea mea nu conteaza ca am depasit cu mult limita legala de viteza, nu are ce sa se intample rau. Reactionez, dar e deja prea tarziu. Airbag-ul ma loveste iar  parbrizul este facut praf.

Ametit din cauza impactului, ies din masina si ma uit la ce am facut. O tanara, probabil in drum spre facultate, zace pe sosea. Inconstienta, sangereaza si respira sacadat, semne ca inca nu vrea sa renunte la viata, in ciuda greselii mele. Are nevoie de ajutor. Un trecator cheama o ambulanta, iar apoi politia. Raman langa ea si pe masura ce trece timpul imi dau seama de gravitatea situatiei. Fara nici un motiv, am luat o decizie care mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Si din pacate nu doar pe a mea. O tanara nevinovata va trai toata viata cu amprenta inconstientei mele. In scurt timp ajunge ambulanta iar domnisoara este readusa pe linia de plutire.

Viata nu-i mai este in pericol. Vine politia si ma retine. Incep masuratorile, se stabilesc martorii, fiola nu se inverzeste. Fiind prima abatere, sunt cercetat in stare de libertate. Ma interesez de starea victimei mele, iar vestile sunt bune. Doctorul care are grija de ea este bine pregatit si stie ce si cand are nevoie. Intr-o vizita scurta  observ atentia pe care o primeste si vad ca este pe maini bune. In sufletul meu imi doresc sa nu o fi adus in acea stare. Puteam sa opresc la trecerea de pietoni si sa ii acord prioritate zambind (asa cum ar fi fost normal). Poate inainte de manevra mea era fericita, la fel ca mine. Nu se astepta ca intr-o zi sa apar din senin si sa ii dau viata peste cap. Se va face bine, dar nu va mai fi niciodata la fel. Doctorii o pot face bine, dar nu pot sa ii redea aceeasi dorinta de viata. Intr-un final vorbesc cu ea si imi zice ca si ea a gresit, s-a grabit si nu s-a asigurat, desi era pe  trecerea de pietoni, dar asta nu schimba prea multe. Simt nevoia sa ma ierte si ma gandesc la toate variantele posibile prin care as putea ajuta la vindecarea ranilor.

Dupa cateva zile, este externata iar in momentul in care paraseste salonul, vad cum ii priveste priveste pe cei din staful medical ca pe niste eroi si zambeste doar cand il vede pe cavalerul in halat alb. Anii trec, sentimentul de vinovatie ramane. Dorinta  de a conduce este aproape inexistenta, dar totusi o fac, si ma gandesc de fiecare data cand pornesc motorul la neatentia mea si la felul in care am schimbat doua vieti.

 

Comments are closed.

Post Navigation